Luni, 17 aprilie 1989 s-au deschis lucrările sesiunii Marii Adunări Naţionale. Elena Ceauşescu a fost prezentă în prima parte a zilei între orele 10:00 şi 11:50, iar după-amiaza de la ora 16:00 la 18:05.
Între cele două prezenţe ale ei în prezidiul sesiunii au fost chemaţi la Cabinetul 2 Bobu (de trei ori!), Nicolcioiu, Olteanu şi Curticeanu.
Din lectura Scînteii ori din faţa televizorului, românii aflau doar că în forul legislativ al României deputaţii aprobă, în unanimitate, noi legi. Şeful Cancelariei CC relatează cum creatorul proiectelor legislative era însuşi Ceauşescu. Decizia sa de a interzice prin lege împrumuturile externe a fost urmată - ca în toate cazurile adoptării unei noi legi - de solicitarea unei forme juridice. Forul legislativ al ţării nu avea mai mare importanţă pentru conducătorul României decât o organizaţie de bază din cartier. "În scaunul său din Dealul Patriarhiei - a scris Silviu Curticeanu -, Ceauşescu se plictisea de moarte. Ca să-i treacă mai uşor timpul, organiza diverse şedinţe cu miniştrii, primiri ale unor personalităţi străine, ori admira în sală, pe culoare sau în birouri, detalii arhitecturale sau ornamente pentru a le putea «implementa» la Casa Republicii."
Uneori însă, vorbitorii îl inspirau şi voia amendamente. Îi cerea şefului Cancelariei să le dea forma juridică adecvată. Scrise pe-un capăt de hârtie erau apoi pasate de Curticeanu următorului vorbitor care propunea "democratic" o nouă "iniţiativă legislativă". Se întâmpla însă şi ca Elena Ceauşescu să nu înţeleagă ori să nu fie de acord cu "iniţiativa". "Atunci, în văzul lumii, a povestit Curticeanu, se certau mai întâi ei, apoi mă chemau pe mine, şi tot în văzul lumii mă certau, separat sau împreună". Finalul avea acelaşi sens: ideea secretarului general fusese foarte bună; dar expertul în ştiinţe juridice o stricase cu vo
