Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea a „împrumutat” turiştii din Bulgaria şi Grecia

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 aprilie 2009 ·

Avalanşa de peste 10.000 de turişti care au petrecut Paştele pe litoral, aşa cum a afirmat ministrul turismului, Elena Udrea, nu a stat la hotel şi nici nu a aglomerat autostrada spre Bucureşti. Sursa: Mediafax

1 /.

În timp ce staţiunea Mamaia era plină de maşinile celor atraşi de concertul susţinut duminică seara de Goran Bregovici, sudul litoralului era aproape gol.

Cu toate acestea, hotelierii din nord nu s-au bucurat de un grad de ocupare direct proporţional cu numărul autoturismelor din parcări. Reprezentanţii patronatelor spun că, din cele 8.500 de locuri disponibile în spaţiile de cazare de pe litoral, au fost rezervate în jur de 1.000.

Românii şi-au petrecut Paştele la mare, dar pe plajele din Bulgaria şi Grecia. „Estimăm că în Bulgaria au fost circa 8.000 de turişti, iar în Grecia circa 11.000”, a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Agenţiilor de Turism.

Hoteluri pe jumătate goale

Ministrul turismului a fost încântat de înghesuiala produsă de concertul lui Goran Bregovici. „Cred că sunt peste 10.000 de turişti aici, la malul mării, dar nu avem în prezent o statistică oficială. Ştiu că hotelurile sunt ocupate, dar mai ştiu că mulţi turişti au venit aici şi au stat la rude şi prieteni din Constanţa”, a declarat Elena Udrea.

Optimismul ministrului nu a fost împărtăşit însă de hotelieri, care au avut un grad de ocupare de maximum 60%. „Am avut peste 150 de camere ocupate, din cele 305. Turiştii au început să vină de joi şi au plecat luni”, a afirmat Cătălina Braşoveanu, de la Golden Tulip, hotel care a găzduit şi echipa lui Goran Bregovici şi care a raportat cei mai mulţi clienţi. În sudul litoralului, numărul turiştilor a fost aproape de zero. „Nu prea au fost turişti de Paşte, dar sigur vor fi de 1 Mai”, s-a consolat Linica Stan, directorul THR Marea Neag

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°