Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO: Vin ploile şi bruma

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 aprilie 2009 · ·

În următoarele trei zile, maximele termice nu vor depăşi 23 de grade C, vor fi ploi slabe şi chiar condiţii de producere a brumei, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Sursa: Reuters

Astăzi, cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde local, mai ales ziua, va ploua. Vântul va avea unele intensificări temporare în estul şi sudul ţării. Maximele se vor încadra între 15 şi 23 de grade C, uşor mai coborâte pe litoral, iar minimele vor fi cuprinse între zero şi 10 grade C.

Mâine, vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă, în special în sudul, estul şi centrul ţării. Se anunţă ploi slabe în vest şi la munte, vânt puternic în regiunile de sud şi temperaturi maxime cuprinse între 10 şi 20 de grade C. În jumătatea de est a României, vor fi condiţii de producere a brumei. Temperaturile vor mai scădea cu două-trei grade joi, când ne aşteaptă ploi pe arii restrânse şi înnorări temporare în vest, nord-vest şi centru. Potrivit ANM, temperaturile maxime de la mijlocul săptămânii se vor încadra între 11 şi 19 grade C, iar cele minime între -2 şi 8 grade C.

Prima parte a acestei săptămâni vine cu vreme răcoroasă şi pentru bucureşteni. Azi e posibil să plouă slab, maxima se va situa în jurul valorii de 19 grade C, iar minima va fi de 6 grade C.

• Bucureşti

Vreme în general frumoasă

De dimineaţă, în Capitală s-au înregistrat 6 grade Celsius, iar maxima va ajunge la 20 de grade.

Nu se vor înregistra precipitaţii.

Cer noros.

• Muntenia

Vreme uşor instabilă

Temperaturi maxime: 17 C / 23 C

Cer temporar noros

Averse pe alocuri

Descărcări electrice

Vântul va bate moderat, cu intensificări

• Transilvania

Vreme în general frumoasă

Temperaturi maxime: 17 C

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 40 minute
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 3 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Germania, Polonia şi Cehia cer UE mai mulţi bani pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor

G4Media acum 25 minute
Germania, Polonia şi Republica Cehă au semnat o scrisoare comună prin care solicită Uniunii Europene să ofere mai multe finanţări pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor, informează dpa, preluată de Agerpres. „Refugiaţii locuiesc, în fapt,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum o ora
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 5 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°