Criticul şi scriitorul Dan C. Mihăilescu se întâlneşte joi seara, de la ora 18.00, cu cititorii din Sibiu, la Librăria Humanitas, unde se va lansa cartea ”Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu”. Vor participa poetul sibian Dumitru Chioaru şi Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas.
Un împătimit al scrisorilor, al corespondenţei veritabile, cu plic şi timbru, Dan C. Mihăilescu e hotărât să afle „cum arată omul din scrisori” şi face un prim „studiu de caz”, pe Eminescu.
”Nu istoria, nu istoriile mă interesează, ci firea omului, aşa cum se înfăţişează ea în scrisul făptuit exclusiv pentru (un) celălalt. Lucru pentru patru ochi, scrisoarea stă, cum spuneam, la mijloc, legătură între două suflete. Dacă în jurnal te oglindeşti mai mult sau mai puţin narcisiac, compensator sau răzbunător (cu sau fără gândul la cititorii posterităţii), în scrisori eşti obligat să respecţi regulile jocului în doi. Mi-am găsit o vizuină literară, un refugiu sufletesc, o evadare mentală scormonind în jarul iubirii dintre Mihai şi Veronica şi încercând să văd în ce măsură se plia expeditorul Eminescu pe specificul destinatarilor săi”, spune Dan C. Mihăilescu.