Regele Mihai I si-a exprimat joi sustinerea pentru candidatura Principelui Radu la alegerile prezidentiale, intr-un mesaj rostit la Palatul Elisabeta, precizand ca a sosit momentul pentru Casa Regala sa se implice in "mersul statal al Romaniei", relateaza NewsIn.
Regele Mihai a precizat ca "nu este un lucru obisnuit pentru un membru al Casei Regale. Dar viata ne-a pus in fata multor situatii neobisnuite, pe care am reusit sa le trecem cu bine".
Totodata, fostul suveran a spus ca "Romania trece prin momente grele. Nu ne putem juca de-a statul, punand la incercare destinul unui popor. Va chem pe toti sa sprijiniti acest pas important pentru Romania. In asemenea momente, tara are nevoie sa fiti uniti si generosi, solidari si responsabili".
In opinia sa, implicarea Casei Regale in alegerile "pentru institutia sefului statului" are menirea "sa uneasca si sa insanatoseasca Romania de astazi. Vrem sa aratam cum trebuie slujit un popor cu adevarat".
Nu ne putem juca de-a statul, punand la incercare destinul unui popor. Va chem pe toti sa sprijiniti acest pas important pentru Romania. Regele Mihai
"Am chibzuit indelung, in ultimii ani, la propunerile de a ne implica din nou in mersul statal al Romaniei. Au fost idei ale intelectualilor, ale oamenilor politici sau ale tinerilor. Am facut mereu bine tarii noastre, nu am fortat niciodata lucrurile si nu am profitat personal de intorsaturile istoriei recente. Actul potrivit pentru tara vine la momentul potrivit. Cred ca acest moment a sosit", a explicat Regele Mihai.
In acelasi timp, fostul suveran si-a inceput si incheiat discursul facand apel la "speranta". Daca la inceput a precizat ca "sperantele romanilor au fost risipite, rand pe rand, timp de sase decenii", la finalul mesajului sau, Regele a indemnat ca, "in acest an greu, sa dam speranta Romaniei!".
Mesaj