Un arădean vrea să dea statul român în judecată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), de la Strasbourg, din cauză că de ani de zile nu reuşeşte să intre în posesia terenurilor pe care le deţine de drept. Sursa: Alex Negru Gheorghe Ispravnic este decis să meargă la CEDO pentru a-şi găsi dreptate.
”La Strasbourg o să ajung pentru dosarul pe care l-am deschis acum 5 ani. Am câştigat un proces definitiv şi irevocabil, dar nu s-a întâmplat nimic. Timp de 18 ani, în Curtici, unii au ocupat pământ ilegal, având foloase, iar eu nu am putut să folosesc pământul“, spune Gheorghe Ispravnic. El cere ca pentru o parte din terenul solicitat, adică pentru 8,46 hectare să fie despăgubit în natură, cu peste 118.000 kg de cereale.
În Curtici, în jur de 2.500 de oameni solicită peste 1.500 de hectare de teren, care ar fi ajuns în timp pe raza unor localităţi învecinate. În replică, autorităţile locale susţin că s-a ajuns la această situaţie din cauza modului defectuos în care predecesorii lor au aplicat legea fondului funciar.
„Din păcate, legea fondului funciar a fost aplicată de nişte comisii constituite din cetăţeni care nu au avut niciun fel de instruire în ceea ce priveşte împărţirea pământurilor. Niciodată în istoria unei ţări, pământul nu se împarte cu cotul, ci de oameni care au pregătirea necesară, de topografi, oameni instruiţi. De aici intervin foarte anomalii care nu se vor termina niciodată“, susţine primarul Nicolae Aaniţei.