Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu-Vâlcea: Oltchim a reuşit încă o victorie în Liga Naţională

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins astăzi, pe teren propriu, pe Universitatea „Jolidon” Cluj, cu scorul de 35-23, în etapa cu numărul 24 a Ligii Naţionale.

Deşi se află la sfârşitul clasamentului, clujencele au făcut un joc bun în faţa chimistelor, conducând o bună parte din prima repriză.Vâlcencele s-au repliat şi au întors rezultatul până la pauză: 15-13 pentru formaţia lui Radu Voina. A doua parte a jocului a fost condusă în totalitate de galactice, reuşind să câştige partida la 12 goluri diferenţă. „Clujul a jucat peste aşteptări. Probabil că au vrut să arate că nu este o echipă care să retrogradeze. Mă miră faptul că Jolidon este pe locul 12, pentru că este o formaţie cu un joc bun, care ar trebui să fie la mijlocul clasamentului” a declarat Ioan Gavrilescu, preşedintele CS Oltchim.

Fără emoţii

Oficialul clubului a fost mulţumit de rezultatul obţinut şi era sigur de o victorie clară a vâlcencelor. “În prima repriză am jucat fără ambiţie. Prin schimbările care s-au făcut, jucătoarele de pe bancă au arătat că au valoare, şi echipa s-a desprins. Scorul reflectă ceea ce s-a jucat pe teren, a fost un meci care mi-a plăcut. Nu se punea problema unui alt rezultat decât victoria” a spus Gavrilescu. Oltchimul va juca următorul meci miercuri, în deplasare la Zalău, echipă care se află pe locul 6 in clasament.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 4 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova a rămas REPETENT: „A acumulat peste 300 de absențe nemotivate””

Gandul acum 31 minute
Alexandru Soare, elev în clasa a X-a al Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a fost demis din funcție din cauză că a rămas repetent. Președintele Consiliul

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum o ora
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum o ora
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să administreze o organizaţie caritabilă

Mediafax acum o ora
Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, a făcut parte din grupul de elită al supermodelelor care au dominat podiumurile şi copertele revistelor din anii 1990. Ea a fondat Fashion For Relief în 2005, cu scopul de a strânge fonduri pentru cauze umanit

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°