Când istoria secolului al XX-lea îşi va limpezi configuraţia ţâşnită din tumultoasa-i magmă, în suportul ilustrativ al unor teme perene precum condiţia umană îşi vor găsi, poate, locul şi biografii ca a lui Constantin Pârvulescu.
Voinţă şi destin, noroc şi întâmplare, mărire şi decădere, erou şi proscris, om şi istorie - asemenea simetrice categorii ancorează în secvenţele biografice şi datele personalităţii acestui fondator al mişcării comuniste din România.
După difuzarea "Scrisorii celor şase", Pârvulescu a rămas singurul semnatar netulburat deosebit de autorităţi. Ceilalţi fuseseră excluşi din partid şi anchetaţi. Unii, precum Brucan, Bârlădeanu şi Corneliu Mănescu, strămutaţi în "domiciliu obligatoriu". Pârvulescu era însă de vreun deceniu "mort" pentru partid. După "cuvântul" la Congresul al XII-lea contra lui Ceauşescu, fostul fondator şi prim-secretar al PCR din primăvara până în toamna lui 1944 fusese extras şi aruncat ca o măsea stricată din partid.
ENIGME BIOGRAFICE
Din vremea şi porunca lui Stalin, biografiile reale ale liderilor comunişti fuseseră printre cele mai păzite secrete. Astfel că în anii '80 puţini erau aceia care cunoşteau viaţa lui Pârvulescu. Se născuse în 1895, la Olăneşti. Calificat mecanic ajustor la Bucureşti, în plin război, revoluţia bolşevică l-a prins angajat la Atelierele CFR Tighina.
Prin nu se ştie ce împrejurări a lucrat apoi doi ani mecanic de moară într-un sat din Ucraina. În tăvălugul războiului civil a intrat voluntar într-o anume Armată sovietică Poltava (1919-1921). Apoi, iar nu se ştie cum, a fost fondator al Partidului Comunist din România: sosise el în Bucureşti pentru congresul din 1921?; ori îl trecuseră radicalii social-democraţi direct pe listele lor după călătoria iniţiatică în patria lui Lenin?; sau, poate, după aceea, fu
