Într-un fel, e ca diferenţa dintre dictatură - care înseamnă un singur punct de vedere - şi democraţie - care presupune şi chiar are nevoie de contradicţie. Până la lupta de stradă, există multe metode: părăsirea sălii în semn de protest, mitingul, greva.
Nu cred că trebuie să tratăm cearta ca pe acea rudă sau cunoştinţă plictisitoare de care ne tot ferim. Până la urmă, dacă îi închizi uşa, va intra pe geam şi va sta ore întregi. Veţi scăpa mai ieftin dacă invitaţi cearta înăuntru, îi daţi o cafea şi o încurajaţi să se desfăşoare.
P.S. Evitaţi, totuşi, bucătăria. Conţine obiecte care stimulează imaginaţia periculos.
ELENA GEORGESCU: Mina activă
Majoritatea disputelor conjugale încep din fleacuri, pentru că adevăratul motiv rămâne ascuns. În general, nimeni nu are răbdare, în timpul tirului încrucişat al reproşurilor, să-l caute.
Nu contradicţiile dintre soţi sunt nocive, ci aceste certuri ce se dezvoltă în jurul unui nucleu fals. Aproape niciodată cearta nu rezolvă lucrurile, pentru că nimeni nu vrea să asculte argumentele celuilalt, ci să le folosească mai bine pe ale lui, într-un război lipsit de miză.
Furia îi face pe oameni nu doar să ridice tonul, ci să se şi îndepărteze de subiect. Fleacul iniţial este mereu supradimensionat, în jurul lui cresc jigniri mai greu de iertat. Apoi, după ce furtuna trece, regretele se concentrează asupra insultelor rostite la nervi.
De cele mai multe ori, împăcarea se reduce la a stabili vinovăţii neimportante: cine a început şi cine ce a zis. Vorbele grele se răscumpără prin scuze şi promisiuni, dar problema rămâne îngropată, ca o mină încă activă, până va declanşa o altă explozie. O ceartă conjugală se întemeiază, ca şi un război, pe nevoia de dominaţie.
Această nevoie e periculoasă atunci când devine cro nică.