● Nora Iuga, Hai să furăm pepeni, Editura Polirom, 2009.

Cvasi-romanul Norei Iuga începe în forţă cu imaginea unui avort din trecutul comunist pentru ca imediat vocea naratoarei să se dedubleze în Nora A. şi în Nora B., alter ego-uri ce discută apoi în contradictoriu cazul, real, al ţigăncuşei de zece ani gravide în şase luni în urma unui viol incestuos şi care se află pe punctul de a suporta un avort riscant într-o clinică londoneză. Pe fundalul "limbariţei" celor două voci siameze stimulate astfel să "recupereze" întîmplări din propriul trecut, amănuntele cazului pătrund în text preluate din transmisiile postului Realitatea TV; numai că ceea ce pare a fi o pendulare între interioritate şi mediatic se transformă într-o preluare de identitate. Prin identificarea cu Floarea, fetiţa gravidă, naratoarea scindată încearcă, rememorînd propriile jocuri erotice din copilărie, să retrăiască şi, în acelaşi timp, să restituie inocenţa şi inofensivul instinct erotic confiscate sau ignorate de discursul psihologilor invitaţi la televiziune să explice traumele cauzate de abuzul sexual şi, mai ales, necesitatea avortului. Astfel, vehemenţa cu care psihologii condamnă experienţa sexuală prematură şi siguranţa cu care denunţă consecinţele (psihice şi sociale) negative ale violului, ale incestului şi ale sarcinii infantile sînt concurate de poveştile celor două Nore ("îmi place la nebunie să vorbesc cu mine despre mine, atunci schimb mereu pronumele") ce încearcă deopotrivă să recupereze (pentru sine) şi să facă dovada (tuturor celorlalţi) a vîrstei inocenţei cînd erotismul era/este instinct inevitabil, necesar, natural şi plin de mister. Exagerării psihologizante a "agresiunii minore sau inexistente", vocile Norei îi răspund cu o încercare de reabilitare a instinctului erotic dincolo de orice moralitate, precum natura însăşi. Inocenţa şi libertatea fiind şi semnificaţia i