Ioan Petru Culianu: „Domnul Poghirc încarna pentru noi un principiu cosmic: Binele care se opune Răului; o forţă a naturii care combate, mîndră, mizeriile societăţii umane.“ Neagu Djuvara: „Limba dacilor era nu un dialect al limbii trace – cum continuă să susţină ceea ce aş numi «vulgata» istoriografiei române –, ci o limbă de sine stătătoare, la egală distanţă faţă de tracă, iliră şi vechile limbi baltice. Cercetările profesorului Poghirc mă ajută să combat teoriile unui fals naţionalism imbecil.“ Mircea Eliade „Extraordinara profunzime a minţii sale, viziunea şi atenţia ascuţită pentru detaliile cercetării savantului îl conturează ca o personalitate impresionantă.“ Plecat dintre noi în Săptămîna Patimilor, savantul lingvist Cicerone Poghirc s-a dus să reîntregească la cer echipa de sfinţi ai învăţămîntului românesc. Marele indoeuropenist, orientalist, istoric al religiilor, cercetător de faimă, fin tălmăcitor al limbilor moarte, creator de curente, pedagog de şcoală veche s-a prăpădit departe de patrie, la Paris, într-o ţară care l-a adoptat şi i-a acordat toate onorurile. Jurnalele de ştiri de la Bucureşti, ticsite de aventurile procurorilor de la DNA şi de mişmaşurile arbitrilor, nu au găsit de cuviinţă decît să consemneze dispariţia unui mare român. Născut la 20 martie 1928 în Măscurei, comuna Iana, judeţul Vaslui, departe de scena lumii, într-un timp parcă pictat de Nicolae Grigorescu şi coborît din scrierile lui Panait Istrati, Cicerone Poghirc s-a format ca om de litere într-o familie de învăţători. Deprins de mic cu tainele cărţilor, a reuşit, din băncile prăfuite ale unui sat uitat de lume, să ajungă profesor la marile universităţi ale lumii. Şi asta numai pentru că infamiile comunismului l-au îndepărtat de la catedra pe care o iubea atît de mult. Încă de tînăr a ştiut ce-i învăţătura. A urmat cursurile şcolii primare în comuna Iana (1935-1939), du