ADAPTARE. Tradiţiile păstrate sute de ani sunt înlocuite acum cu noi obiceiuri importate din Occident sau de pe forumurile de discuţii de pe internet. Sursa: Dalisis
Dacă mamele şi bunicile noastre, când şi-au planificat nunta, au apelat la cunoştinţe, în special în rândul femeilor mai în etate, miresele din ziua de azi dispun de un întreg arsenal comunicaţional. Le stau la dispoziţie mii de pagini web, bloguri speciale şi forumuri de discuţii ce dezbat probleme- cheie: ce flori trebuie să fie în buchetul miresei, ce aranjamente se pot face la masa naşilor, ce meniuri sunt la modă şi altele. Nu lipsesc liste de sfaturi tip „Cum devii mireasa perfectă în 3 paşi”, plus, evident, firmele de profil cu ofertele lor, unele marcă înregistrată.
Agenţie de profil în loc de sfatul cuscrelor
Nunţile de altădată, aşa cum se făceau ele, cu tradiţiile lor oneste, cu darul strigat şi cu plicul la vedere, nu ascuns într-o cutie în formă de casă - inimă - floare, închiriată pentru că „aşa e la modă”, au dispărut de mult, inclusiv din mediul rural. „Nici măcar la ţară nu mai e ce-a fost odată. Toată lumea s-a modernizat”, spune Carmen Şoica, dintr-o comună timişeană. Acum, miresele vor rochii făcu te de designeri. Aşa cum au vă zut în filme şi au citit în volume chick-lit cu coperţi roz, vor musai o agenţie care să le organizeze paranghelia.
Agenţia face exact ceea ce, cu 20 de ani în urmă, ar fi pus la cale cuscrele: caută restauran tul, vorbeşte cu bucătarii, stabileşte meniul. În plus, împopoţonează scaunele localului în metri şi metri de imitaţie de mătase sau voal, agăţând baloane colorate deasupra. Pentru o prestaţie minimă, la o nuntă de 150 de persoane, firma ia cam 1.000 de euro. Evident că, dacă acum 30 de ani nu era posibilă nuntă fără lăutari, aceştia s-au transfromat peste noapte în DJ.
„Păpuşa crăcănată de