Doi tineri din comuna arădeană Vinga vor fi prezentaţi, astăzi, judecătorilor cu propunere de arestare preventivă după ce s-a stabilit că au furat un autoturism şi l-au vândut în judeţul Timiş. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, au fost sesizaţi de Marius M. Marius, din Arad, că, în noaptea de 03 spre 04 mai 2009, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul marca BMW 316 i, culoare negru.
Autoturismul se afla parcat în municipiul Arad pe strada Haţeg, în faţa blocului în care locuieşte proprietarul.
"Poliţiştii Compartimentului Furturi de auto au demarat cercetările şi au reuşit identificarea suspecţilor", a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Poliţei Arad.
în acest caz. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că cei doi suspecţi, Marian I. de 21 ani şi Irinel R. de 28 ani, ambii din comuna Vinga au sustras autoturismul prin ruperea contactului şi pornirea pe direct a acestuia. Aceştia au condus autoturismul, fără a poseda permis de conducere şi apoi l-au vândut unei persoane dintr-o localitate din judeţul Timiş.
Autoturismul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Pentru a preîntâmpina comiterea unor asemenea fapte poliţiştii atrag atenţia asupra cauzelor şi condiţiilor care favorizează acest gen de infracţiuni:
- neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora;
- în multe cazuri, posesorii de autoturisme le parchează în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate ceea ce favorizează activitatea hoţilor; sunt situaţii în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, datorită unor defecţiuni sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate;
- încrederea acordată de unii posesori de autovehicule faţă de @N_