Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum afectează infidelitatea cele două sexe

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 mai 2009 ·

Bărbaţii se simt mai vinovaţi atunci când îşi înşală fizic partenerele de viaţă, în timp ce pe femei le mustră conştiinţa când ”păcătuiesc” emoţional, arată un studiu recent realizat de sociologi de la Universitatea din Toronto. Sursa: Hepta Cercetătorii au avut ca subiecţi 130 de voluntari de ambele sexe, pe care i-au hipnotizat.

În ceea ce-i priveşte pe bărbaţii particpanţi la studiu, ei au declarat că se simt vinovaţi atunci când se îndrăgostesc de o altă persoană decât partenera de viaţă, în timp ce femeile au mărturisit că pun mai mare preţ pe fidelitatea emoţională şi pe resursele pe care aceasta le oferă în cadrul unui cuplu. Astfel, în timp ce, infidelitatea bărbaţilor este legată mai mult de cauze biologice, sentimentul de vinovăţie este mult mai complex la femei, deoarece acestea consideră că nestatornicia fizică ar răni foarte mult sentimentele partenerului.

Voluntarilor, aleşi din diferite locaţii din Toronto, li s-a cerut să se gândească la relaţiile trecute sau actuale, dar şi la posibile relaţii viitoare şi apoi să încerce să-şi imagineze că, dintr-o dată, ar deveni interesaţi de o altă persoană. În continuare, subiecţilor li s-au prezentat şase probleme care ar reieşi din implicarea într-o altă relaţie, trei de natură sexuală şi trei de natură emoţională, cu scopul de a observa care dintre ele generează un sentiment mai acut de vinovăţie.

Rezultatele experimentului au arătat că:

• bărbaţii consideră că relaţiile lor au implicaţii sexuale mai mari decât în realitate, deoarece ei acordă, în general, o mai mare importanţă aspectului fizic al unei relaţii

• femeile se implică afectiv şi simt emoţii puternice acolo unde acestea nu există sau atunci când nu este cazul

• oamenii, în general, dau dovadă de o incapacitate înnăscută de a preţui calităţile celor apropiaţi, căutâ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 18 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 41 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 50 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°