Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se văd românii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 mai 2009 ·

Deşi sunt muncitori, cinstiţi, harnici, patrioţi şi inteligenţi, românii se văd într-o lumină defavorabilă dată de traiul greu şi lupta pentru supravieţuire, se precizează într-un studiu realizat de compania Mercury Research. Sursa: Reuters

Astfel, din cercetarea CATIbus realizată în luna februarie de Mercury Research, pe un eşantion de 680 de persoane din mediul urban cu vârsta peste 18 ani, reiese că aproape jumătate dintre românii intervievaţi (46%) s-au gândit, în ceea ce-i priveşte, la asocieri mai puţin laudative. Cu toate acestea, o treime dintre repondenţi (33%) au facut aprecieri pozitive, harnicia, optimismul şi inteligenţa fiind printre primele valori menţionate.

Profilul românului

Împovărat de viaţa grea şi lupta pentru supravieţuire, muncitor, harnic şi cinstit, cu conştiinţă naţională şi patriot, suflet mare, inteligent , care se identifică cu tradiţiile şi istoria naţională, dar şi cam certat cu legea, acesta ar fi portretul cetăţeanului român, aşa cum reiese el din răspunsurile oferite de participanţii la studiu.

Ce ne caracterizează?

Traiul greu este pe primul loc în aprecieri şi a fost menţionat de doi din zece români din mediul urban. Pe poziţia a doua se află conştiinţa naţională, prezentă la 12% dintre români. Termenii definitorii au fost, în acest caz, "patriotism", "confraţi", "unire", "naţionalism", "limba română".

Romanul este şi gospodar, harnic, meşteşugar şi priceput, aceste însuşiri fiind indicate de 11% dintre românii din mediul urban cu vârsta peste 18 ani.

Caractere contradictorii

Printre trăsăturile cu care se identifică românii se află şi cinstea, corectitudinea sau modestia (8%), aceste trăsături fiind mai degrabă menţionate de persoanele mai în vârstă. În acelaşi timp, sunt şi certaţi cu legea, 8% asociind românii cu hoţia, criminal

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 23 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 49 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°