În timp ce majoritatea salariaţilor se tem că-şi pierd locul de muncă, oamenii avuţi „se chinuiesc” să-şi cumpere ambarcaţiuni de lux. Sursa: Răzvan VălcăneanțuSursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /.
Pasiunea pentru ambarcaţiuni nu are frontiere şi nici nu ţine cont de criză, mai ales dacă eşti un împătimit şi ai şi cu ce să-ţi susţii această deloc ieftină plăcere. Faptul este dovedit de evenimentul Romanian Boat Show, unde adevărate apartamente plutitoare „au ancorat” la Băneasa Shopping Center.
Cele mai scumpe dintre acestea ajung să aibă preţuri de peste 850.000 de euro fără taxele aferente. “Vorbind despre oamenii pasionaţi, în ceea ce priveşte ambarcaţiunile scumpe, ambarcaţiunile mari, e puţin importantă criza şi par să nu fie afectaţi. În schimb, pentru ambarcaţiunile medii şi mici pare să conteze”, ne-a declarat Gabriel Hanganu, director general Willon Harbour. Printre cei care au cumpărat şi încă mai achiziţionează aşa ceva se numără şi numeroase personalităţi autohtone ale căror nume sunt ascunse de oficialii evenimentului.
“Nu avem personalităţi de interes public care să fi cumpărat de la noi, iar în ceea ce priveşte oamenii de business interesaţi şi care se numără printre cumpărători, din punct de vedere deontologic, nu le putem dezvălui identitatea”, a mai spus şeful Willon Harbour.
Prinţesa şi Pasiunea, stilate, frumoase şi scumpe
Cele mai scumpe bărci de la expoziţie costă peste 850.000 de euro. „Trei bărci la fel de scumpe - un Princess 54, un Ferreti şi un Passion 46. Preţul unui astfel de iaht este în jur de 850.000 euro, fără taxe, dar poate creşte în funcţie de dotări. Sunt cam 100 de ambarcaţiuni cu o valoare totală de 12 milioane euro, dar cam 80% sunt ambarcaţiuni între 5.000 euro şi 30.000-40.000 euro”, ne-a declarat Bogdan Craiciu, organizatorul evenimentului.
Ceva mai iefti