Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manechine cu inimă de bărbat

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 mai 2009 ·

PASIUNE. Domnişoarele dau balerinii pe crampoane şi, în locul unei partide de shopping la mall, preferă contrele dure, placările şi o grămadă zdravănă în jurul balonului oval. Sursa: Ionuţ Fantaziu

1 /.

După ce a jucat rugby la mai multe cluburi din ţară, Nicu Tarcan s-a întors acasă, în Paşcani. Pentru că i-a intrat în sânge şi nu s-a putut lepăda niciodată de sportul cu balonul oval, în 2002 a strâns cele mai iuţi fete din oraş, exact cât pentru o echipă de rugby feminin.

„Când am început să fac echipa, mă aşteptam să vină dintre cele mai obraznice, dar mare mi-a fost surpriza când am văzut că fetele erau bune la învăţătură, aveau medii mari, peste 8”, povesteşte antrenorul despre prima selecţie. În scurt timp, echipa din Paşcani s-a instalat în top şi a reuşit să câştige campionatul de patru ori. Mai mult, datorită performanţelor sale, în perioada turneelor europene şi mondiale, antrenorul Tarcan este chemat de la Paşcani să facă selecţiile şi să pregătească naţionala de rugby feminin.

De două ori pe săptămână, profesorul strânge domnişoarele la antrenamente. Subţirele, îmbrăcate elegant, fetele trec repede din balerini în ghetele cu crampoane, în şorturi şi tricouri şi încep conştiincioase antrenamentul.

Buturile au 90-60-90

Chiar dacă antrenorul Tarcan nu predă şi modellingul, e de părere că echipa sa ar face faţă cu siguranţă oricărei defilări pe cat walk, alături de cele mai bune manechine din lumea modei. „Mulţi, atunci când aud de fete care fac rugby, îşi imaginează că suntem nişte munţi de femei, dar uite că nu e aşa”, reacţionează tăios Ioana, jucătoare de bază atât la CF Unirea, cât şi la naţională.

De la antrenament nu se abate nimeni, profesorul le înţelege doar la teze şi examene. „Nu pot toate să vină permanent, pentru că o parte dintre ele au facultate, altele sunt la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 22 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°