Paula Iacob, avocata care l-a apărat pe Nicu Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică din regimul comunist, au apreciat membrii CNSAS. "Colegiul a decis că doamna Paula Iacob, verificată în contextul candidaturii sale pentru Parlament în alegerile din toamna trecută, a colaborat cu Securitatea. Conform legii, CNSAS va trimite nota de constatare la instanţă pentru a fi confirmată", au declarat surse din Colegiu, citate de Mediafax. Sursa: Codrin Prisecaru Iacob neagă că ar fi semnat vreun angajament cu Securitatea sau că ar fi dat vreo notă informativă. "Din contră, am avut numai probleme cu Securitatea", a declarat pentru agenţia Mediafax avocata, arătând că avea "o rudă" care lucra la postul de radio "Europa Liberă".
Avocata lui Bosquito
Paula Iacob a fost verificată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii deoarece a candidat, anul trecut, pentru un fotoliu de senator din partea Partidului Verde.
Iacob a devenit cunoscută după ce l-a reprezentat pe fostul dictator în procesul contra statului român. Tot ea l-a apărat şi pe maidanezul Bosquito, căţelul care a muşcat un om de afaceri japonez, care ulterior a murit. În prezent, Paula Iacob îl reprezintă pe arhiepiscopul Teodosie, în scandalul legat de o posibilă luare de mită.
PARADOXURI
“Avocatul diavolului”, la marginea iadului
Deconspirarea Paulei Iacob de către CNSAS poartă cu sine nu doar povestea paradoxală a unui avocat care şi-a făcut un nume în ultimele două decenii prin a susţine cauze juridice extrem de sensibile, adesea “judecate” de opinia publică înainte de pronunţarea unei sentinţe.
Nota de constatare a calităţii de colaborator a Securităţii a venit, în cazul Paulei Iacob, ca urmare a deciziei acesteia de a candida la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut. Cercul