Comisarul şef al Gărzii de Mediu Prahova a anunţat că a amendat rafinăria Vega, care aparţine companiei Rompetrol, cu 50.000 de lei pentru poluarea cu produse petroliere a unei străzi din imediata apropiere a unităţii. Reprezentanţii Rompetrol neagă sancţionarea unităţii. Luni seară, în urma unei ploi torenţiale, canalizarea străzii Gârlei a refulat, zona fiind poluată cu produse petroliere provenite de la rafinăria Vega. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Ploieşti, mai multe echipe ale rafinăriei au limitat proporţiile poluării, prin împrăştierea unor substanţe neutralizante.
„Toată seara a mirosit a motorină”
„Din canalizare ieşea apă cu petrol. Toată seara a mirosit a motorină”, a povestit Ion Costache, unul dintre ploieştenii care locuiesc în zona afectată de poluare.
Potrivit conducerii Gărzii de Mediu Prahova, conducerea rafinăriei nu va scăpa de o amendă în valoare de 50.000 de lei. „Vega trebuie să plătească pentru apa poluată, care a ajuns în staţia de epurare a oraşului. Amenda este de 50.000 de lei, dar dacă se plăteşte în 48 de oră va fi de 12.500 de lei”, a declarat comisarul şef Ştefan Popescu.
„Până în acest moment nu am primit nicio amendă de la comisarii de mediu. Chiar acum se poartă discuţii între conducerea rafinăriei Vega şi comisarii de la Garda de mediu”, au transmis reprezentanţii departamentului Mass Media din Rompetrol.