Compatrioţii din Spania şi-au deschis afaceri în diverse domenii. Românii de la Plana au ajutat la dezvoltarea economiei locale atât ca muncitori, cât şi ca investitori. Începând cu anul 2000, în Castellon de la Plana, oraş în care compatrioţii noştri erau din ce în ce mai numeroşi, au aparut şi primele magazine cu specific românesc.
Primul restaurant românesc din Spania a fost deschis acum nouă ani, în Castellon. „L-am numit Bucureşti. A fost primul loc în care românii se puteau întâlni la o cafea şi îşi puteau povesti peripeţiile prin care treceau.
Vorbeam despre ce se întâmpla în ţară, despre ce mai era nou în legile pentru străini, despre locuri de muncă. În fiecare seară aveam peste 50 de clienţi.
Doar la noi puteau mânca mici şi puteau asculta muzică populară românească”, îşi aminteşte Simona Marilena (35 de ani), patroana restaurantului.
„Primele lucruri cerute de români au fost ziare“
Familia Filip a poposit pe meleaguri spaniole acum opt ani. După un timp de la sosirea la Castellon, Ioan şi Lenuţa s‑au ambiţionat să se lanseze în afaceri. „Aduceam din România ziare şi reviste. Acestea au fost primele lucruri cerute de români. Apoi, primul produs alimentar cerut a fost mălaiul. Acum opt ani, românii plăteau chiar şi doi euro pe kilogram”, spune Ioan.
În prezent, firma familiei Filip vinde câte un tir de mălai pe lună. În prezent, au cel mai mare depozit alimentar românesc din Spania şi deţin peste 15 magazine alimentare. “Acum, cel mai cerut produs este pasta de mici, din care vindem câte o tonă pe săptămână”, spune patronul român.
În centrul oraşului Castellon, Asociaţia Imigranţilor din Ţările de Est (AIPE) a inaugurat, la 1 Decembrie 2007, brutăria românească Cuptorul Bunicilor. „Vrem să ne aducem aminte de copilărie, de ţara natală, de covrigul pe care-l mâ