Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Vacanţe „Şoc“ la preţuri de nimic

Publicat in Adevarul, miercuri 13 mai 2009 ·

Agenţiile de turism vând sejururi în rate atât în ţară, cât şi în străinătate. Astăzi, ora 13.00, la Agenţia de Turism Valahia Tour bătea vânul. Nu era nici măcar o persoană care să se intereseze de vreo destinaţie anume.

Agenţiile de turism vin în acest an cu o ofertă greu de refuzat. Plăteşti o singură persoană şi primeşti bilet de avion pentru două. “Vacanţele petrecute în astfel de destinaţii sunt cât mai exotice şi la preţuri de nimic. Pentru 5 nopţi de cazare în Corfu, Paralia, Tasos şi Halkidiki, costă nici mai mult nici mai puţin pentru două persoane 150 euro“, ne-a declarat Nuţi Nicola, manager Agenţia de Turism Mapamond.

Sejururi în rate şi cu reduceri de până la 30%

Pentru a nu rămâne cu ofertele nevândute, reprezentanţii agenţiilor de turism din Craiova au găsit imediat soluţii. Oltenii pot plăti 30% din costul vacanţei, iar mai apoi pot achita şi restul. “Majoritatea clienţilor care ne trec pragul aleg o astfel de variantă. Oamenii nu mai au bani, aşa că strâng la ciorap din timp o anumită sumă, vin la noi cu câteva luni înainte de a pleca în vacanţă, îşi aleg destinaţia dorită şi achită doar o parte din costul total. Restul sumei stabilim de comun acord cum va fi achitată“, ne-a declarat Delia Ion , manager Agenţie de Turism Valahia Tour.

Craiovenii spun că ideea este bună, dar preţurile sunt un pic cam piperate

„Deocamdată nu m-am hotărât unde voi pleca în vacanţă. Cert este că voi studia toate ofertele. Momentan preţurile sunt un pic cam mari în comparaţie cu salariile noastre, chiar dacă peste tot vezi reduceri peste reduceri“, ne-a declarat Maria Alexandrescu.

Litoralul românesc, la concurenţă cu Turcia sau Insulele Corfu

Mamaia sau Costineşti sunt destinaţiile cu cea mai mare priză la oltenii. „Cert este că oamenii vin la noi şi ne cer ofertele strict pentru ţara noastră. În anii trecuţi era invers, plecau d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 18 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 8 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 56 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°