Little Miss Sunshine (2006), regizat de Jonathan Dayton şi Valerie Faris, cîştigător a două Oscaruri (dintre care unul pentru scenariul lui Michael Arndt), este un film care reuşeşte, cred, să găsească „soluţia de supravieţuire“ într-o societate dominată, cu orice preţ, de visul american şi de obsesia cîştigului. Deşi Richard Hoover, tatăl familiei (Greg Kinnear), este autorul unei metode de a obţine succesul în nouă paşi, considerînd că, în lume, există două feluri de oameni, cîştigători şi perdanţi, în viaţa de toate zilele lucrurile stau complet diferit: Richard însuşi nu reuşeşte să găsească finanţare pentru teoria lui, tatăl lui (Alan Arkin, şi el cîştigător al unui Oscar pentru rol secundar) este dependent de droguri, Dwayne (Paul Dano), băiatul mai mare, a decis să nu vorbească deloc pînă nu intră la şcoala de piloţi, Frank (Steve Carrel), fratele lui Sheryl – soţia lui Richard (Toni Colette) – este specialistul american number one în Proust şi tocmai a încercat să se sinucidă pentru că iubitul său l-a trădat cu specialistul în Proust numărul 2, de la aceeaşi universitate. Singura care „mai are o şansă“ este Olive (Abigail Breslin), mezina familiei, în vîrstă de şase ani, cîştigătoare a unui concurs local de frumuseţe şi participantă la un altul, mai important: Little Miss Sunshine din Redondo Beach, California. Filmul este un road movie: întreaga familie – de rataţi, la prima vedere – îşi impune drept scop să ajungă cu Olive la concursul din California. Membrii ei călătoresc într-un microbuz vechi, al cărui clasic schimbător de viteze se rupe, trebuind astfel să fie împins. Evident, aceasta este o metaforă a modului lor de viaţă. Partea frumoasă tocmai aici începe: deşi, iniţial, ai senzaţia că totul, în ceea ce-i priveşte pe Hooveri, este dezastruos şi deprimant, după primele minute ale filmului îţi dai seama că nu-i deloc aşa. Imaginea personajelor c