Pe Calea Plevnei, într-o curte cu clădiri scorojite de vreme, este o sală mică, fără ferestre, cu tatami, în care după judoka intră la antrenamente lotul de karate de la Sportul Studenţesc. Îmbrăcaţi în kimonouri albe, impecabile, sportivii se aliniază, salută sensei-ul şi pornesc încălzirea cu o alergare uşoară şi un pas săltat. Sursa: Codrin Prisecaru Una dintre sportive se retrage discret după salut. Timp de aproape zece zile, Ştefania Sandu nu va putea să se antreneze. S-a accidentat în concursul pe echipe de la Campionatele Europene de karate, pentru toate stilurile, desfăşurate între 8 şi 10 mai, la Zagreb.
Din oraşul croat, Ştefania, practicantă a stilului shotokan, s-a întors cu medalia de bronz la categoria 55 de kilograme, pe care a adăugat-o lângă celelalte două, din acelaşi metal, cucerite la Europenele de la Sofia din 2001 şi la Mondialele de la Madrid din 2002, şi multe alte trofee obţinute la Naţionale. La 33 de ani, Ştefania Sandu lucrează nouă ore pe zi ca şi contabilă, se antrenează pentru karate şi spune că nu se gândeşte deocamdată să renunţe şi că aşteaptă ca acest sport să intre în programul Jocurilor Olimpice din 2016.
„Este foarte greu”
Când te-ai apucat de acest sport?
Pe la 12 ani. Mă uitam la televizor, la filme cu luptători de karate. Apoi, în şcoala generală a venit un antrenor. M-am dus, mi-a plăcut şi n-am putut să mă opresc. După ce ai practicat acest sport atâţia ani, cât este realitate şi cât ficţiune în filme?
O parte este realitate, dar cred că mai mult de 60-70% este ficţiune. Cum se desfăşoară un antrenament?
O şedinţă de pregătire durează o oră şi jumătate. Încălzirea îmi ia aproximativ 30 de minute. Urmează tehnici de luptă, combinaţii, situaţii reale de meci, meciuri efective. Cum arată o zi din viaţa ta?
Aproape zilnic mă trezesc la 07.30. Merg la serviciu, la o firmă de conta
