Imediat după încălzirea vremii, constructorii au început în forţă lucrările de asfaltare şi modernizare pe mai multe tronsoane. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad spun că şantierele trebuie monitorizate atent. Aceştia au verificat astăzi stadiul lucrărilor pe patru tronsoane de drum comunal, cuprinse în programul de modernizare a infrastructurii rurale. Consiliul Judeţean Arad a investit sume importante în modernizarea acestor drumuri. Este vorba despre drumurile între Revetiş şi Roşia, de la Hălmăgel la Luncşoara, drumul Hălmagiu – Brusturi şi şoseaua dintre Vârfuri şi Mermeşti.
Asfaltul, şansa localităţilor izolate
„Vrem să dezvoltăm judeţul într-un mod unitar, astfel încât să diminuăm diferenţele dintre mediul rural şi cel urban. Repararea şi modernizarea drumurilor comunale reprezintă o componentă importantă a acestei promisiuni, alături de introducerea apei curente şi de gestionarea deşeurilor”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Primul tronson de drum vizat a fost Revetiş – Roşia, în comuna Dieci. Până la ora actuală s-a asfaltat un tronson de 1,5 kilometri, urmând ca până în toamnă să se asfalteze şi restul de 2,5 kilometri. Următoarea oprire a fost în localitatea Vârfurile. Aici se desfăşoară ample lucrări în zona localităţilor Vârfuri, Vidra de Sus, Măgulicea şi Mermeşti. Distanţă totală a proiectului este de 4,7 kilometri. Până în prezent s-au asfaltat 2,5 kilometri, urmând ca în perioada imediat următoare să se finalizeze şi porţiunea de 2,2 kilometri rămasă.
Investiţii pentru turism
În comuna Hălmagiu s-au realizat în proporţie de 60 la sută lucrările de modernizare a drumului comunal către Brusturi. Din cei 9,5 kilometri de drum asfaltat, cât prevede proiectul de modernizare, s-au realizat până acum 6,5 kilometri. În comuna Hălmagel, lucrările au loc pe tro