Legea descentralizării în Sănătate va fi elaborată până la 1 iulie şi va intra în vigoare la 1 septembrie, a declarat duminica trecută ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. De la 1 ianuarie 2010 spitalele, cu excepţia celor regionale şi a celor de interes naţional, vor trece în administrarea autorităţilor locale.

Spitalele vor fi mai fi finanţate din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate, de Ministerul Sănătăţii - care va da bani doar pentru programele naţionale de sănătate, pentru dotarea cu aparatură de înaltă performanţă, pentru unităţile de primiri urgenţă, pentru activitatea de cercetare şi pentru plata rezidenţilor.

Sigur, descentralizarea este întotdeauna o măsură bună, pentru că doar oamenii locului ştiu exact cum este cel mai bine să-şi gestioneze cheltuielile. Decizia vine însă după mulţi ani în care Sănătatea a fost anchilozată într-un sistem de tip comunist, iar acum, trecerea la o descentralizare forţată poate duce la situaţii dramatice.

Mai ales într-un an de criză, când banii au devenit o marfă rară şi se discută de introducerea coplăţii sau de creşterea contribuţiei la asigurările de sănătate.

Confruntat cu mari dificultăţi financiare, statul aruncă acum de pe pluta Meduzei spitale în care nu s-a mai investit niciun ban.

Vlăguite de ultimii ani de restrişte ceauşistă şi mai apoi de tranziţia fără sfârşit, „dotate” cu tehnică bună pentru recuzita filmelor istorice, este greu de crezut că taman acum autoritaţile locale vor avea bani să repună pe picioare „mica industrie de sănătate”.

Ca să poată rezolva această misiune imposibilă, primăriile vor fi nevoite să apeleze la tot soiul de artificii.

De la majorarea taxelor locale, până la reduceri drastice de personal sau la închirierea anumitor spaţii din spitalele primite „cadou”. Un cadou prea scump pentru posibilităţil