Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru primari tulceni, cercetati de DNA

Publicat in Romania Libera, luni 18 mai 2009 ·

» Primarii au intrat in vizorul procurorilor DNA pentru fapte de coruptie.

» Cercetarile procurorilor vizeaza, printre altele, gestionarea frauduloasa a fondurilor UE si trucarea unor licitatii urmate de obtinerea unor foloase necuvenite.

Primarii din judetul tulcea fac coada la Serviciul Teritorial Constanta al DNA. Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, este cercetat de procurorii DNA pentru fals si uz de fals. Plangerea impotriva primarului a fost formulata de locuitorii unui bloc din vecinatatea Pietei Civice, care pretins ca edilul tulcean s-ar fi folosit de un document fals pentru a realiza un spatiu comercial fara acordul lor. Hogea spune ca, daca documentul incriminat este fals, vina nu-i apartine. Arhitectul-sef Valeriu Pop ar fi cel care ar fi vinovat de falsificarea semnaturilor tulcenilor care se opun amplasarii unui spatiu comercial fara acordul vecinilor.

Simion Damianov, primarul comunei Ceatalchioi, este crecetat de DNA pentru gestionarea frauduloasa a fondurilor SAPARD. Conform documentelor aflate la procurorii anticoruptie, este vorba de cheltuirea ilegala a unui milion de euro pentru un modernizarea unui drum local care s-a deteriorat la scurt timp dupa ce s-a realizat investitia europeana.

Primarul comunei Ceamurlia de Jos, Mihai Carciumaru, este cercetat de procuorii DNA pentru presupuse fapte de coruptie comise cu prilejul unei licitatii pentru realizarea retelelor de alimentare cu apa si de canalizare din respectiva localitate.

Nicolae Cosovei, primarul comunei Somova, a fost pus sub urmarire penala pentru abuz in serviciu privind vinderea unui complex zootehnic fara acordul consiliului local, la un pret derizoriu.

DNA nu a confirmat si nici nu a infirmat existenta acestor dosare, dar a refuzat sa ofere informatii privind stadiul cercetarilor spunand ca, in aceasta faza, investigatiile sun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 37 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°