Presedintele Traian Basescu a recunoscut marti, la Paris, ca politicienii romani au evaluat gresit efectele crizei in Romania, dupa ce, la sfarsitul anului trecut, estimau o crestere economica de 3-6% pentru anul 2009, relateaza Mediafax.
"Din pacate am fost atinsi de criza. Trebuie sa admitem ca a fost o estimare gresita cu privire la efectele crizei asupra Romaniei. De exemplu, in decembrie, evaluarea noastra oficiala a fost o crestere intre 3-6% pentru 2009", pentru a descoperi, in inanuarie, ca avem de-a face cu o crestere negativa, "care a creat probleme", a declarat seful statului, in cadrul unei intalniri cu reprezentanti ai unor companii franceze, carora le-a prezentat situatia economica din tara.
"Dar noi, politicienii, ne asumam lipsa capacitatii de a anticipa evolutia economica pe piata romaneasca", i-a linistit presedintele Basescu pe oamenii de afaceri francezi.
Presedintele se va deplasa, marti, spre Flamanville, unde va vizita un reactor nuclear, urmand sa revina la Bucuresti in cursul serii. Presedintele Traian Basescu a recunoscut marti, la Paris, ca politicienii romani au evaluat gresit efectele crizei in Romania, dupa ce, la sfarsitul anului trecut, estimau o crestere economica de 3-6% pentru anul 2009, relateaza Mediafax.
"Din pacate am fost atinsi de criza. Trebuie sa admitem ca a fost o estimare gresita cu privire la efectele crizei asupra Romaniei. De exemplu, in decembrie, evaluarea noastra oficiala a fost o crestere intre 3-6% pentru 2009", pentru a descoperi, in inanuarie, ca avem de-a face cu o crestere negativa, "care a creat probleme", a declarat seful statului, in cadrul unei intalniri cu reprezentanti ai unor companii franceze, carora le-a prezentat situatia economica din tara.
"Dar noi, politicienii, ne asumam lipsa capacitatii de a anticipa evolutia economica pe piata romaneasca",