Un bust cenuşiu al lui unui domn cu mustaţă îi priveşte aspru pe cei care trec prin strada Franceză din centrul istoric al Capitalei. În spatele lui se ridică mai multe ziduri din cărămidă, cu arcade frumos boltite. În stânga, o coloană se înalţă singuratică pe acoperiş, deasupra curţii pline cu pietriş, capiteluri ciuntite şi coloane frânte. Sursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea DogarSursa: Andreea Dogar

1 /. „PALATUL VOIEVODAL CURTEA VE…” stă scris pe un zid alb de la intrare, cu nişte litere metalice pătate de vopsea, prinse în perete. Ultimele trei au căzut însă.

În ciuda indicaţiilor precare, curioşii reuşesc să îşi găsească drumul spre trecutul medieval al Bucureştiului şi vin la Curtea Veche ademeniţi de mitul lui Dracula, încarnat de domnitorul Vlad Ţepeş, cel care ne priveşte sever din spatele gardului din fier.

Fortăreaţă, cetate, palat, ruine

Istoria locului pe care se află acum Curtea Veche începe odată cu Mircea cel Bătrân. Domnitorul a construit aici, la sfârşitul secolului al XIV-lea, o fortăreaţă. „Nu a fost ceva foarte impunător”, spune Gabriel Constantin, muzeograful coordonator de la Curtea Veche. „Era un punct de control şi se crede că a fost ridicat în vremea lui Mircea cel Bătrân”. Fortăreaţa, cu ziduri de cărămidă şi un şanţ de apărare, era situată pe malul de nord al Dâmboviţei, pe un mic promontoriu, şi avea o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. Arheologii cred că întregul ansamblu a fost nimicit de foc la începutul secolului al XV-lea. Construcţiile la Curtea Domnească încep însă cu Vlad Ţepeş: „De la el, domnitorii care erau favorabili Imperiului Otoman preferau Bucureştiul, pentru că era mai aproape de Dunăre şi puteau să primească ajutor. Cei ostili acestei pol