INTERVIU. „Au fost atâtea lucruri pe care nu le-am putut face”, mărturiseşte cineastul danez, marcat puternic de depresie şi de reacţia agresivă de la Cannes. Sursa: Reuters De fiecare dată când ajunge la Cannes, Lars von Trier se retrage în paradisul lui de pe Coasta de Azur, Eden le Roc, un hotel aşezat pe buza unei stânci, cu marea la picioare. „Nu-i place agitaţia”, explică un PR, când ne indică adresa pentru interviu, la câţiva kilometri de Cannes.
Ultima dată când a stat aici, acum 9 ani, „Dancer in the Dark” lua Palme d Or. Ne e teamă că ar anula intâlnirile, din cauza reacţiei agresive a presei, la filmul proiectat luni ţn competi;ie, „Antichrist”.
Pentru un om abia ieşit dintr-o îndelungă depresie, huiduielile de la Cannes au fost o lovitură destul de greu de îndurat. Von Trier se simte vlăguit. Şi-ar fi dorit o primire mai puţin ostilă, doar pentru a rămâne în starea psihică, relativ mai bună, pe care i-a dat-o faptul că a reuşit să termine filmul.
Reputaţia de om dificil îl precede, însă la o primă întâlnire pare doar extrem de fragil şi bonom. Mâinile şi vocea îi tremură puternic, se aşează pe scaun îndatoritor, ca o gazdă bună.
În dreptul lui, cineva a lipit un abţibild cu „Antichrist”.„Nu ştiu cine l-a pus acolo, cred că cineva îmi face o glumă”, râde şi încearcă să-l dezlipească cu unghia. Depresia, spune, e mai uşor de suportat decât anxietatea. „E ca şi cum te-ar vâna un leu, iar tu te-ai decide la un moment dat şi să spui „Mănâncă-mă”.
EVZ: La premiera de luni, aţi plecat înainte de final... V-a afectat reacţia publicului?
Lars von Trier: Am fost foarte agresiv, pentru că au fost râsete în sală, multe dintre ele ostile, iar aplauzele de la final mi se păreau un fel de parodie. Oamenii stăteau în picioare de complezenţă şi aplaudau. Am ieşit, iar unul dintre colegii mei d
