OBICEI. În weekend sau oricând au o zi liberă, românii se întrec în fripturi şi în mici, la iarbă verde.

Orice s-ar spune, fiecare român care a gătit măcar o dată la grătar are cel puţin un secret despre mici sau despre fleica de carne prăjită deasupra cărbunelui încins. Grătarul naşte dezbateri aprinse între politicienii care încearcă să afume electoratul, bucătarii care îşi dispută supremaţia asupra lui, prietenii care îl sting cu bere şi unii vecini de bloc care încă se mai ceartă dacă îi stă mai bine în faţa scării sau la iarbă verde. Despre mici, unii spun că au apărut pentru prima dată în Balcani, în Serbia şi apoi au fost preluaţi de turci, greci şi de bucătăria românească.

Alţii sunt de altă părere şi susţin, cu tărie, că primul mic a fost prăjit pe un grătar românesc, pe la 1900, la o cârciumă de pe Lipscani. Povestea spune că la cârciuma „Leul şi Cârnatul” se prăjeau cârnaţi la grătar, iar într-o zi bucătarul a rămas fără maţe şi carne tocată. Pentru că avea foarte mulţi clienţi, a amestecat şi carne de oaie, a făcut rulori, le-a prăjit pe grătar şi astfel s-a descoperit micul.

Micul cere specializare în străinătate

Între timp, o parte dintre cârciumari s-au specializat şi au început să respecte cu sfinţenie toate regulile pe care trebuie să le respecte micii de când ies din maşina de tocat şi până ajung cu scobitoarea înfiptă pe farfurie, lângă muştar. Doar ca să mai desluşească din tainele grătarelor, Ion Oiţă, patronul restaurantului bucureştean „La Cocoşatu’”, a mers până în Germania, la specializare.

„La mici trebuie mare atenţie la respectarea reţetei cu stricteţe”, spune patronul Ion Oiţă. Pe lângă reţetă, în opinia sa, secretul micilor stă şi în cărbuni, mangalul românesc fiind de departe cel mai indicat.

Inventatorii fripturii

Despre friptură pe grătar sau „