INTERVIU. Celebra actriţă, trecută de curând în spatele camerei, spune că, pe durata filmărilor în Transilvania, a fost intimidată în faţa actorilor români. Sursa: AP Photo

Prima încercare în regie a actriţei Fanny Ardant, „Cenuşă şi sânge”, filmată lângă Sfântu Gheorghe şi prezentată, vineri, la Cannes, a avut parte de cronici dure. Subliniind repetitiv admiraţia pentru talentul ei de actriţă, publicaţiile franceze, şi nu numai, o îndeamnă politicos să nu repete experienţa. Fanny Ardant este, însă, extrem de luminoasă la interviu şi pare că ori n-a deschis ziarele, ori toate astea chiar nu contează. Când vorbeşte despre România gesticulează larg şi zâmbeşte.

„Am făcut o pasiune pentru Transilvania”, spune, amintindu-şi de dimineţile în care alerga la trenul de 8.00 sau cele în care stătea la taclale cu Olga Tudorache. În povestea ei despre o femeie (Ronit Elkabetz) care se întoarce în locul de unde plecase cu mult timp în urmă şi care se trezeşte în mijlocul a două familii rivale, apar şi Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu, Tudor Aaron Istodor, Mădălina Constatin. Ardant mărturiseşte, în exclusivitate pentru EVZ, că prima întâlnire cu ei a intimidat-o.

EVZ: Are vreo legătură „Cenuşă şi sânge” cu o istorie din trecutul dvs., din familia dvs.? Care a fost punctul de plecare?

Fanny Ardant: Dacă mă gândesc acum, la rece, cred că punctul de plecare a fost dragostea mea pentru tragedia greacă. Îl voiam ca pe un fel de omagiu pentru acest gen. Totodată, am citit un mic document albanez, numit „Canon”, un fel de cod civil în care orice act uman e trecut şi „reglementat”. Şi în Franţa există acelaşi tip de carte care-ţi spune că n-ai voie să fumezi, n-ai voie să scuipi pe stradă, n-ai voie să ţipi pe stradă după ora 22.00... Bun. În cartea aceea din Albania e scris totul. Pornind de la ea, mi-am imaginat acţiunea într-o ţară nedefinită,