A început în acest weekend, la Bucureşti, cea de-a 19-a ediţie a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi. Sursa: Katrin Talbot
Dedicat celor mai noi orientări în muzica academică, festivalul reuneşte un număr important de compozitori şi interpreţi, pe parcursul a 10 zile. Într-o derulare densă (de multe ori şi dimineaţa, şi după-amiaza, şi seara) sunt programate concerte, recitaluri şi spectacole, de la evoluţii instrumentale solo şi până la genul operei.
Ediţia din acest an este dedicată unei maxime diversităţi cultu rale, purtând şi un titlu relevant: „Muzica lumii”. Vor fi interpretate circa 100 de piese, majoritatea aparţinând compozitorilor contemporani.
Cea mai consistentă prezenţă este cea a interpreţilor şi a creaţiilor din Japonia (opt concerte), dintre care se detaşează personalitatea compozitorului Joji Yuasa, cel căruia, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, i-a fost dedicat un concert integral precum şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
Printre celelalte evenimente figurează interpretarea în premieră absolută a operei „Eva”, de Dan Dediu, recitalul flautistului italian Mario Caroli, concertul studenţilor compozitori, un recital în care va putea fi ascultat instrumentul tradiţional japonez koto, cel al francezilor din ansamblul Linea, ca şi prezenţa la Bucureşti a celebrului interpret la blockflöte Toshiya Suzuki.
Festivalul se derulează în condiţii financiare restrictive. Cu toate acestea, programul rămâne suficient de ofertant, mai ales în condiţiile în care la cele cinci săli de concerte care îl găzduiesc (Conservator, Palatul Cantacuzino, Ateneu, Operetă şi Sala Radio) accesul publicului nu este îngrădit de deţinerea de bilete.