Una dintre cele mai importante masuri pe care se bazeaza cea mai noua forma a strategiei energetice nationale, realizata de Ministerul Economiei, vizeaza spargerea Hidroelectrica in doua parti si alipirea lor cu unitati termo, miniere si nucleare.
O alta explicatie pentru cele doua companii, care la un moment dat puteau fi si trei, ar fi in opinia specialistilor si faptul ca sunt doua partide politice aflate acum la guvernare, de unde si necesitatea infiintarii a doua companii.
Oficialii spun insa ca este nevoie de doua companii si nu de mai multe sau mai putine pentru ca asa spun studiile ministerului economiei, fara a da insa detalii suplimentare. Cele doua companii energetice ar putea fi puse pe picioare in iunie, daca structurile vor primi si avizul Comisiei Europene.
„Nici macar nu putem vorbi de o strategie, ci poate cel mult de o reorganizare, fara nicio strategie, care nu are nicio sansa de supravietuire. Cred ca s-au facut cate doua companii pentru ca era nevoie de un colac de salvare pentru cele doua mari companii din sectorul minier, CNH si SNLO, sau pentru ca avem doua partide aflate la guvernare, iar fiecare vrea ceva. Nu este niciun motiv pertinent sa stricam Hidroelectrica mai ales cand Romania are nevoie de un program pentru dezvoltarea segmentului hidro foarte serios", spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie, fost presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei.
Hidroelectrica este cel mai mare si mai ieftin producator de energie local, cu o valoare de piata de circa 3,6 mld. euro in 2007, nivel cu care se situeaza pe locul cinci in Topul celor mai valoroase 100 de companii din Romania realizat de ZF.
Cum vor arata cele doua companii
„O parte din hidrocentralele operate de Hidroelectrica vor forma, alaturi de complexurile energetice Turceni, Rovinari si Cra