Ultimul eveniment al comunităţii româneşti din Italia, organizat la Milano, între 23-24 mai, şi finanţat din surse independente a adus doar dezamăgire şi a repus în discuţie slaba reprezentativitate şi calitate a majorităţii asociaţiilor româneşti din Peninsulă.
Forumul comunităţii româneşti a avut parte de invitaţi valoroşi, public dornic de dialog, dar şi de organizatori caracterizaţi de protagonism şi interese personale.
Oraşul în care s-a organizat evenimentul a fost schimbat de la o zi la alta, invitaţii au fost uitaţi, iar unii organizatori au sfârşit prin a-şi da demisia.
Început de campanie pentru Cotroceni, în Italia
Capul de afiş a fost reprezentat de Alteţele Sale Regale Principele Radu şi Prinţesa Margareta, aflate în pre-campanie pentru alegerile prezidenţiale din România, din toamnă.
Nu a lipsit nici Ramona Bădescu, cu vizibilitate destul de ridicată în ultima perioadă, în ceea ce priveşte promovarea, mai pe cale politică, prin funcţia de consilier al primarului Romei, pe probleme ale imigranţilor români şi de integrare ale acestora în comunitatea italiană.
Din partea italină a participat Emma Bonino, vicepreşedintele Senatului Republicii Italiene, alături de senatorii Rocco Butiglione şi Emma Bonino. Omologul lor direct a fost Viorel Badea, senator în Parlamentul României, cu mandat de reprezentare al românilor stabiliţi în străinătate. Alături de aceştia au fost reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din Italia, invitaţi din lumea sportului de performanţă, cultură, mass-media, precum şi numeroase persoane dornice de un dialog despre problemele românilor din Italia.
Reuniunea a fost anunţată ca fiind al doilea forum al comunităţii româneşti din Italia, dar cu specificaţia că este primul realizat de surse proprii şi de către Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Ita