Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria inaugureaza un bazin de inot

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 27 mai 2009 ·

Primaria inaugureaza un bazin de inot Reprezentantii primariei sustin ca noul bazin de inot din zona Cicoarei va fi inaugurat la inceputul lunii iulie, deoarece lucrarile au evoluat in ultimul timp. Astfel, strandul municipal va avea o capacitate mai mare, iesenii putand sa se bucure de zilele toride de vara. "La inceputul lunii iulie vom da drumul la cel de-al treilea bazin pentru a mari capacitatea strandului. Sunt asteptati cat mai multi ieseni", a precizat primarul Gheorghe Nichita. Amenajarea celui de-al treilea bazin a implicat si o serie de costuri suportate de la bugetul total. Astfel, valoarea totala a lucrarilor este de 2,8 milioane lei si sunt realizate de Impex Amicii SRL. Bazinul are o lungime de aproximativ 75 de metri si o latime de 30 metri, iar adancimea variaza intre 0,6 si 2,5 metri. Lucrarile de construire a celui de-al treilea bazin au fost demarate in perioada lunii septembrie, anul trecut. Strandul a fost deja deschis la sfarsitul saptamanii trecute. Preturile de intrare percepute sunt destul de mici, variind de la 1 leu, pentru pensionari si copiii sub 7 ani, si 4 lei, pentru celelalte categorii de varsta. Chiar daca sunt putine sanse de a fi observati la bronzat, veteranii de razboi beneficiaza de intrare gratuita. Strandul va fi deschis zilnic intre orele 10.00 si 19.00, exceptand ziua de luni, cand administratorii strandului vor schimba apa din bazine si vor efectua lucrari de salubrizare.

Primaria inaugureaza un bazin de inot Reprezentantii primariei sustin ca noul bazin de inot din zona Cicoarei va fi inaugurat la inceputul lunii iulie, deoarece lucrarile au evoluat in ultimul timp. Astfel, strandul municipal va avea o capacitate mai mare, iesenii putand sa se bucure de zilele toride de vara. "La inceputul lunii iulie vom da drumul la cel de-al treilea bazin pentru a mari capacitatea strandului. Sunt asteptati cat mai

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 30 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 33 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum o ora
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°