Traian Băsescu a recidivat azi în relaţia cu magistraţii şi le-a reproşat că încă există suspiciuni că sentinţele judecătoreşti sunt influenţate de simpatii, prietenii sau factori politici. Sursa: Administrația Prezidențială
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, şeful statului le-a transmis judecătorilor că trebuie să îşi motiveze soluţiile în aşa fel încât să înlăture astfel de suspiciuni care dăunează ideii de justiţie.
"Sunt convins că stă la îndemâna dumneavoastră, a membrilor acestui corp profesional, ca prin modul cum vă argumentaţi soluţia să înlăturaţi percepţia că unele hotărâri sunt diferenţiate în raport de funcţie, de potenţialul financiar al părţilor, de prietenii şi simpatii, chiar şi de tip politic", le-a spus Băsescu. Voalat, şeful statului s-a referit la cazul recent al lui Gigi Becali.
Preşedintele le-a mai transmis magistraţilor că o reformă reală în justiţie trebuie să fie rezultatul unei voinţe a corpului profesional întrucât ea nu se poate realiza numai prin presiuni exercitate din exterior. Şeful statului a făcut aluzie la piedicile pe care unii oameni din sistem le-ar pune procesului de reformare.
Judecătorul nu deţine adevărul absolut
"Succesul oricărui proces de reformă depinde de gradul în care reforma este înţeleasă şi dorită de cei din interior. Oricât de bine intenţionate ar fi acţiunile factorilor exteriori, fără coparticiparea reală şi efectivă a celor chemaţi să pună în practică aceste măsuri nu se poate ajunge la rezultatul dorit", a mai declarat şeful statului.
România se află în faţa unui mecanism de verificarea din partea CE, ca urmare a deficienţelor din sistemul judiciar, le-a amintit preşedintele.
Băsescu le-a atras atenţia că judecătorul nu este "deţinătorul adevărului absolut", iar unde leg