Mesajul a fost trimis. Multumesc!

240 milioane de şomeri în toată lumea

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 mai 2009 ·

Numărul şomerilor la nivel mondial ar putea creşte, în acest an, la aproape 240 milioane de persoane, din cauza crizei economice, această cifră fiind echivalentul unei rate a şomajului de 7,4%, a estimat Biroul Internaţional al Muncii (BIM). Sursa: Reuters

„De la începutul crizei, condiţiile de pe piaţa muncii s-au înrăutăţit, astfel că prognoza noastră arată că numărul şomerilor va creşte, în acest an comparativ cu 2007, cu până la 59 milioane persoane”, a declarat Juan Somavia, directorul general al BIM. Cifrele publicate anterior arătau că numărul şomerilor va creşte cu 52 milioane persoane, până la 230 milioane.

Aceste cifre se bazau pe previziunile de creştere economică ale Fondului Monetar Internaţional (FMI), care, însă, şi-a revizuit proiecţia, indicând pentru acest an o scădere a economiei mondiale de 1,3%. Potrivit declaraţiilor directorului, tinerii vor fi cei mai atinşi de criza de pe piaţa muncii, procentul celor fără serviciu urmând să urce de la 12% la circa 14-15%, în 2009. Datele Biroului mai arată că circa 200 de milioane de muncitori riscă să ajungă să trăiască dintr-un venit mai mic de un dolar pe zi.

600.000 şomeri, în România

Potrivit autorităţilor române, până la finele anului, numărul persoanelor fără loc de muncă va ajunge la 600.000. În luna aprilie, rata somajului din România a fost de 5,7%, cuprinzând 517.741 şomeri. Ruşii sunt mult mai ghinionişti, numărul şomerilor crescând, în aprilie, cu 200.000, până la 7,7 milioane. Acesta este cel mai mare nivel al şomajului din ultimii nouă ani.

În Ungaria, în perioada februarie-aprilie, numărul mediu de şomeri a fost de 411.800 pentru categoria de vârstă 15-75 de ani, cu 0,2% mai mult decât în perioada ianuarie-martie. Nici în Statele Unite ale Americii situaţia nu este mai roz. Numărul americanilor care au continuat să primească sp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 4 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Dezastru pentru armata lui Zelenski. Ucraina a pierdut aproape 50% din Kursk

Ziare.com acum 22 minute
Volodimir Zelenski primește lovitură după lovitură. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk, pe care l-a cucerit în august. Informația a fost transmisă de o sursă militară ucraineană de rang înalt, citată de The Guardian.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 2 ore
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 33 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 6 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°