„Regulile sunt făcute de mine”, spune mândru Emil Constantin, un producător autohton de ţuică. În faţa noastră, pe o tablă de şah luciosă, se înfruntau două seturi de piese de şah, unele umplute cu un lichid alb, transparent, celelalte pline cu o licoare roşie. Toate aveau în partea de sus un dop mic din lemn. „Există o legătură între importanţa piesei şi tăria şi aroma băuturii”, explică mai departe argeşeanul. „În pion este o ţuică nouă şi mai slabă. În nebun, o ţuică mai bătrână şi mai tare. În regină este cea mai aromată şi mai veche ţuică”. Ineditul joc de şah cu figurine pline cu ţuică şi vişinată nu se deosebeşte prea mult de cel clasic. Numai într-o singură privinţă: cel care a capturat o piesă este obligat să-i golească conţinutul. “Trebuie să-i dai mat cât mai repede”, zice Constantin, ”altfel s-ar putea să te îmbeţi şi să pierzi jocul.”

1 /. Ideea e că trebuie să-ţi înfrângi oponentul luându-i cât mai puţine piese, deci cu maximum de economie. Lucrurile nu se fac însă la întâmplare. Tabla de şah are două sertare în partea de jos pentru piese. Tot acolo stau şi două sticle: „Jocul se pregăteşte laborios. Fiecare jucător are câte o sticlă cu pâlniuţe ca să umple piesele”, spune argeşeanul.

Ţuica ce nu păcăleşte gustul omului

Emil Constantin, venit la Târgul pentru o Viaţă Sănătoasă de la Muzeul Ţăranului Român, este un producător de ţuică ecologică din comuna Cuca, judeţul Argeş. „Eu moştenesc această meserie de la bunicul şi străbunicul meu. Am primit de la dânşii livezile şi utilajele: buţi, butoaie, cazane, pâlnii, magazii, povarnă, împreună cu gospodăria, casa şi terenul”.

„De copil am deschis ochii. Familia mea şi-a câştigat existenţa din comercializarea ţuicii”, completază el.

Zona în care locuişte este una de deal, unde oamenii au crescut dintotdeauna pomi fructiferi. Dar deoarece Cuca e