Sâmbătă seară, Realitatea TV a difuzat primul episod al serialului „Comunism pe burta goală” şi bine a făcut.

Cred în încărcătura pedagogică a acestor plonjoane în trecut, precum şi în eficienţa lor ca vaccin antiamnezic.

Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu i-au avut invitaţi pe actriţa Luminiţa Gheorghiu, pe strungarul Adrian Stan şi pe vicepreşedintele CA al uzinelor Dacia Piteşti, Constantin Stroe. Cei cinci au discutat despre chipul, paloarea şi valoarea traiului în comunism, într-o hală a fabricii de încălţăminte „Antilopa”, la margine de Bucureşti, într-un decor mohorât până la depresie.

Discuţia a fost presărată cu inserturi filmate în prelabil, în care diverşi trăitori sub Ceauşescu evocau anii optzeci. O controloare CTC, un inginer de la „Republica”, un muncitor din Tecuci, un depanator TV, un strungar. Nume şi identităţi mărunte: Viorica Burcaş, Nicolae Gheorghe, Sorin Ţeican, Ştefan Doagă etc.

Între ei, antropologul Vintilă Mihăilescu, explicând fenomenele cu savoarea-i cunoscută şi punând în legătură lucruri pe care ceilalţi se mulţumeau să le pomenească. Episodul de alaltăieri a fost rezervat unei noţiuni ridicate la rang de obsesie: descurcăreala. În comunism ea ajunsese principiu fundamental de existenţă într-o măsură atât de mare încât glumeţii propuneau, pe la colţuri, ca imnul naţional să fie „Descurcă-te, române”.

Însă descurcăreala în ceauşism nu era doar dovada că ne-am păstrat versatilitatea bine-cunoscută în istorie, ci şi o modalitate de ripostă în faţa interdicţiilor şi a lipsurilor. Ea a produs oameni adaptabili, dispuşi la manevre şi compromisuri. Nimic nu era oficial, totul se făcea pe şest. Invitaţi să depene, salariaţii de atunci n-au stat pe gânduri. A rezultat un spectacol al micilor conivenţe, un balet al ilicitului, un carnaval de concesii şi reciprocităţi.