O parte dintre membri unei reţele de trafic de migranţi au fost arestaţi la Deva, la finele săptămânii trecute. Sursa: IPJ
Este vorba despre şase bărbaţi, dintre care doi cetăţeni turci după cum a anunţat luni dimineaţa Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba – Iulia.
Potrivit acestuia, racolarea se făcea în Turcia, de unde migranţii ajungeau în România în baza unor chemări făcute de cetăţeni turci deja stabiliţi aici sau erau ascunşi între mărfurile din TIR-uri. Din Bucureşti, unde erau adunaţi în grupuri de 18 – 20, migranţii, majoritatea kurzi, erau trimişi cu trenul, doi câte doi, ca să nu atragă atenţia, sau cu autoturisme închiriate, spre punctele de frontieră cu Ungaria de la Nădlag, Turnu, Petea sau Salonta. Aici ei erau ascunşi în camioane.
Din Ungaria erau preluaţi de alţi membri ai reţelei. Conform poliţiştilor, din reţea fac parte cetăţeni turci, bulgari, români şi unguri, iar reţeaua funcţionează de cel puţin doi ani. „A fost dificil să-i prindem. Sunt foarte bine organizaţi şi nu se cunosc între ei, prin urmare e dificil de stabilit legăturile. Urmează ca împreună cu poliţiştii din Turcia şi Ungaria să destructurăm întreaga filieră”, a adăugat Traian Berbeceanu.