Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Codul galben a pus pe jar autorităţile din Caraş-Severin

Publicat in Adevarul, marți 2 iunie 2009 ·

Cantităţile de apă care vor cădea, în următoarele ore, în Caraş-Severin pot ajunge la 40-50 de l/mp. Astăzi, de la ora 15.00 şi până mâine dimineaţă la ora 9.00, la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost instituit codul galben pentru ploi însemnate cantitativ. Acestea sunt preconizate a fi între 20-25 l/mp, iar izolat pot depăşi 40-50 l/mp. Ploile pot avea şi caracter de aversă şi pot fi insoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, de grindină. De asemenea de la ora 17.00 şi până mâine la ora 16.00 a fost emisă şi o atenţionare hidrologică de cod galben. „ Pentru că a fost anunţată şi creşterea debitelor râurilor Bârzava, Timiş, Nera, Caraş şi Cerna , până la cota de atenţie, pompierii militari de la toate subunităţile de intervenţie ale ISU "Semenic"  sunt pregătiţi să intervină în caz de necesitate”, a spus lt. Adriana Paici, purtătorul de cuvânt al ISU.

Administraţia verifică permanenţa

Prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea , va verifica, în următoarele ore, efectuarea serviciului de permanenţă la primăriile din judeţ. „Voi efectua o serie de controale, personal, dar şi cu ajutorul altor colegi, la primării, deoarece, vreau să văd cât de serios iau autorităţile locale avertizările de diferite coduri. Totodată, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor trebui să urmărească evoluţia fenomenelor şi situaţia hidro-meteorologică la nivelul fiecărei localităţi, pentru a putea interveni în timp util”, a declarat prefectul Octavian Ţunea. Barajele din judeţ nu reprezintă un pericol, volumul de apă din ele fiind plin în proporţie de 70-80%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în august

News.ro acum 43 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit rapid într-o incursiune surpriză în august, în timp ce forţele ruse au organizat valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt, ci

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 59 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 26 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 50 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 4 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°