Dacă ar ajunge premierul României, europarlamentarul UDMR Sogor Csaba spune că i-ar obliga pe prefecţii şi pe directorii instituţiilor deconcentrate din judeţele unde trăiesc maghiari să urmeze cursuri de învăţare a limbii acestei comunităţi.
Reprezentanţii guvernului în "judeţele secuieşti" Covasna, Harghita, Mureş, Satu Mare sau Cluj ar trebui să cunoască limba maghiară, a afirmat Sogor Csaba, astăzi, din postura virtuală de premier al României sau reprezentant al statului român, scrie Antena3.
Sogor a făcut o paralelă amintind că, înainte de 1989, statul comunist a descoperit "cât de important" este ca ofiţerii de securitate să vorbească limba maghiară, iar după '89 statul român democratic - oportunitatea ca poliţiştii să cunoască limba maghiară în aceste judeţe.
În opinia europarlamentarului UDMR, în mod similar, statul român ar trebui să descopere şi cât de important este ca prefecţii şi directorii instituţiilor deconcentrate, ai agenţiilor din judeţele unde sunt comunităţi importante maghiare să cunoască limba maghiară, care este o limbă oficială a Uniunii Europene din 2004.
Funcţionarii publici din secuime, obligaţi să ştie maghiara pentru că "mănâncă pâinea secuilor"
Declaraţiile de acest gen nu sunt o premieră în rândul liderilor UDMR. Marko Bela, preşedintele Uniunii, aprecia că trebuie făcută o distincţie între a fi maghiar şi a fi vorbitor de limba maghiară. "În judeţele secuieşti cred că ar fi absolut normal ca toţi funcţionarii, pentru că toţi au relaţii cu populaţia, să cunoască limba maghiară, inclusiv prefecţii", declara acesta, în urmă cu doi ani.
"De acum, aşa trebuie să vedem lucrurile: cel care este funcţionar aici, în Ţinutul Secuiesc, mănâncă pâinea noastră. La urma urmei îşi ia salariul din impozitul nostru, al secuilor, nu din alte surse. Apoi, atunci, să poftească s