Aducerea in tara a trupului neinsufletit al lui Alexandru Ciprian Vasile, tanarul de 20 de ani din Dorohoi, impuscat pe 23 mai, in Italia, a fost amanata. Desi aducerea sicriului era planificata pentru astazi, familia spune ca autoritatile italiene nu si-au dat avizul in acest sens, deoarece au redeschis ancheta. Luminita Vieru, mama tanarului impuscat, sustine ca nu a primit niciun raspuns oficial de la autoritatile italiene privind circumstantele in care i-a fost omorat baiatul, singurele informatii provenind de la Cristi Vieru, unchiul tanarului, ce locuia impreuna cu acesta. "Din cate am inteles de la fratele meu, care a discutat cu carabinierii, atunci cand Alexandru a plecat dupa tigari, in spatele lui era un grup de trei sau patru tineri care erau urmariti de cineva. Aia au luat-o la fuga la un moment dat si fiul meu dezorientat, nu stia ce se intampla, a fugit si el. Cred ca cel ce a tras a presupus ca fiul meu facea parte din acel grup. A picat la mijloc", a declarat Luminita Vieru Mama tanarului impuscat spune ca desi trebuia sa plece in Italia in urma cu o saptamana, pentru a recunoaste si aduce trupul fiului, drumul nu a mai fost facut, imputernicindu-l pe fratele sau Cristi Vieru cu toate demersurile. Acesta a reusit sa adune de la romanii ce locuiesc in Calabria, cei aproximativ 6.500 de euro necesari transportului sicriului cu avionul in Romania. "Acum, pur si simplu stam si asteptam telefonul, cand sa mergem la Bucuresti dupa sicriu. Vreau un raspuns clar de ce a fost omorat fiul meu", a mai spus Luminita Vieru. Sursa: Monitorul de Botosani Aducerea in tara a trupului neinsufletit al lui Alexandru Ciprian Vasile, tanarul de 20 de ani din Dorohoi, impuscat pe 23 mai, in Italia, a fost amanata. Desi aducerea sicriului era planificata pentru astazi, familia spune ca autoritatile italiene nu si-au dat avizul in acest sens, deoarece au redeschis ancheta. L