Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa Tiananmen, după 20 de ani - Memoriile care au deranjat partidul

Publicat in Jurnalul, vineri 5 iunie 2009 ·

"Publicarea postumă a memoriilor fostului secretar general al Partidului Comunist Chinez, (Zhao Ziyang n.n.), destituit după evenimentele din iunie 1989, a restabilit câteva adevăruri dureroase"- apreciază lunarul "Beijing Zhi Chiun" care apare la New York. Autorul comentariului este economistul chinez Chen Pokong, care s-a refugiat în Statele Unite după mai bine de cinci ani de închisoare petrecuţi în China.

O CARTE AŞTEPTATĂ ŞI CONTROVERSATĂ. În preajma împlinirii a 20 de ani de la evenimentele din 4 iunie 1989, casele de editură americane şi din Hong-Kong au scos pe piaţă "Memoriile" fostului secretar general al PCC, Zhao Ziyang. Memoriile au fost înregistrate, clandestin, fiind ulterior transcrise pentru publicare. Încă de la apariţie, cartea, intitulată "Prizonierul Statului", a iscat vii rumori în China dar şi în străinătate. "Zhao Ziyang, care a comparat politicile diferitelor state - notează Chen Pokong - a observat că majoritatea regimurilor politice din secolul XX au dispărut şi că numai democraţia parlamentară mai face dovada vitalităţii sale. El îşi continuă raţionamentul, explicând că, dacă nu va adopta un regim democratic parlamentar, dacă nu va încuraja libertatea presei, China va rămâne incapabilă să lupte împotriva corupţiei şi va adânci ruptura dintre bogaţi şi săraci. În consecinţă, China nu va putea pune la punct o economie de piaţă, care să funcţioneze după reguli sănătoase şi o societate modernă, reglementată prin legi".

Aceste tip de discurs, care este deja familiar celor care trăiesc într-o democraţie, surprinde, însă, atunci când vine din partea unui fost secretar general al unui partid comunist, profund ataşat tradiţiilor dictatoriale. Mai mult, el pare a fi într-o netă opoziţie cu declaraţiile diriguitorilor actuali ai PCC, iar ca dovadă este citată o declaraţie, din martie 2009, a <> al partidului,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 47 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 41 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°