Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mobilierul multifuncţional

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 iunie 2009 ·

În marile oraşe, dar nu numai, problema spaţiului este una cât se poate de actuală şi acută. Majoritatea oamenilor se confruntă cu realitatea de a locui în spaţii prea mici pentru nevoile lor datorită aglomeraţiei, a preţului foarte mare pe metru pătrat al unei locuinţe, a adaptării la viaţa contemporană a unor clădiri vechi, făcute după alte standarde. Aceasta este una din principalele provocări ale designul modern - să inventeze obiecte ingenioase, care să ocupe cât mai puţin spaţiu şi să servească câtor mai multe funcţii.

MOBILIERUL "2 ÎN 1"

Astfel a apărut mobilierul multifuncţional, de tip "2 în 1", mobilierul modular, rabatabil, pliant, extensibil etc. Toate acestea sunt soluţii pentru a economisi spaţiul din casă ocupat de mobilă, astfel încât să rămână cât mai mult spaţiu activ - pentru circulaţie, pentru diverse activităţi.

Conceptul acesta este foarte vechi. La casele ţărăneşti vezi banca cu ladă - pe care se putea sta, în ea se depozitau diverse obiecte, iar atunci când venea un oaspete, pe bancă se punea o pătură şi i se pregătea locul de dormit.

Piesele de mobilier multifuncţionale sunt de obicei foarte moderne, mai complicate, aplicând tot felul de noutăţi tehnice - de aceea sunt mai scumpe decât un obiect obişnuit. Dar acest lucru este firesc, având în vedere faptul că ţine locul la două (sau mai multe) piese distincte.

- Tăblie de pat ODDA de la IKEA (97x30xH100 cm, din PAL) cu două rafturi şi un spaţiu de depozitare generos, ascuns, culisant, pe rotile - costă 325 lei;

- La Vip Bebé găseşti o comodă cu sertare, cu blat pentru înfăşat, iar sub blat se află cădiţa pentru îmbăiere. Astfel, toate piesele necesare îngrijirii copilului sunt la un loc, foarte comod pentru mămică. Când bebeluşul creşte, se îndepărtează salteluţa pentru înfăşat, se scoate cădiţa, comoda putând fi folosită în continu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum o ora
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 38 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°