Franklin Templeton Investments este managerul Fondului Proprietatea. Compania americană, specializată în gestionarea fondurilor mutuale cu risc scăzut, a prezentat o ofertă financiară finală mai bună decât cea a concurentului său din a treia și ultima etapă de selecție a administratorului de fond, Morgan Stanley Investment Management, informează Mediafax.
Franklin Templeton Investments urmează să preia atribuţiile de administrare efectivă a portofoliului de active şi toate atribuţiile Consiliului de Administraţie al Fondului Proprietatea. În atribuțiile companiei americane mai intră îndeplinirea procedurilor de listare a acţiunilor Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori București.
De asemenea, administratorul va avea libertate decizională maximă, cu excepţia contractelor juridice care au o valoare de peste 5% din valoarea totală a activelor nete ale Fondului Proprietatea. Cu toate că managerul este numit pe o perioadă nedefinită, contractul poate fi reziliat de către FP oricând, cu un preaviz de trei luni și fără a despăgubi societatea de administrare. Pentru a-și prelua atribuțiile, proaspătul manager trebuie să primească aprobarea Adunării Generale a Acționarilor Fondului Proprietatea.
Franklin Templeton Investments a fost înființată în 1947, la New York, de către Rupert Johnson. În prezent, compania este condusă de nepotul acestuia, Gregory Johnson și administrează active de peste 400 miliarde de euro. La acestea se vor adăuga și cele ale Fondului Proprietatea, în valoare de 10,95 miliarde de lei (2,6 miliarde de euro).