POLIAMOR. În termeni eleganţi şi neofensatori, se spune despre doi parteneri că au o relaţie sau o căsnicie deschisă atunci când îşi acceptă reciproc legăturile amoroase paralele. Sursa: Hepta

Hulite de tradiţionalişti, dar dorite şi apreciate de avangardişti, relaţiile deschise (poliamorul, cum îl denumesc specialiştii) au existat dintotdeauna, fără a avea parte însă parte de expunerea de care se bucură acum, în secolul redefinirii valorilor.

Poliamorul permite cuplului să aibă legături amoroase multiple şi concomitente, pe baza unor reguli fixate de comun acord care stabilesc numărul partenerilor acceptaţi, timpul petrecut cu ei, frecvenţa şi locul întâlnirilor.

„Dacă pentru fiecare partener este mai importantă libertatea de a experimenta ceva nou şi satisfacerea curiozităţii sexuale, o astfel de relaţie poate funcţiona fără probleme. Nevoia ambilor parteneri este de a nu se simţi constrânşi, de a nu fi obligaţi să mintă sau să se ascundă atunci când sunt atraşi de altcineva, iar dacă fiecare dintre ei acceptă regulile implicate de relaţia de tip deschis, lucrurile pot decurge foarte bine”, explică psihologul Cristina Dinuţă.

Cât despre durabilitatea unei astfel de relaţionări, psihologul o limitează la momentul în care unul dintre ei întâlneşte un partener „special” care îl face să mizeze totul pe o singură carte.

Nevoi neîmplinite

Care sunt factorii care determină un cuplu să îşi caute împlinirea introducând în ecuaţie şi alţi parteneri? Psihologul Laura Melciuc, manager general al site-ului psihologdeserviciu.ro, numeşte o serie de elemente care ar putea declanşa o astfel de dorinţă: nonconformismul, lipsa experienţelor relaţionare, monotonia cuplului, o imagine de sine slab conturată, frustrări resimţite de parteneri, gândire libertină, dorinţa de a depăşi graniţele personale şi tipar