Cadrele sanitare din Suceava preferă să nu-şi rişte locul de muncă din ţară
Numărul contractelor de muncă semnate de angajaţii din sistemul sanitar sucevean cu spitale din Europa a scăzut de cinci ori.
Doar 19 asistenţi medicali suceveni au plecat la muncă peste hotare de la începutul acestui an. Autorităţile sanitare susţin că numărul angajaţilor care decid să părăsească spitalele din judeţ pentru slujbe mai bănoase în străinătate a scăzut drastic faţă de anii trecuţi.
„Până acum aveam câte o sută de asistenţi care plecau să lucreze în alte ţări în fiecare an. Bănuiesc că cei care au un loc de muncă nu vor să rişte să rămână fără el”, a declarat Lenuţa Cozmanciuc, preşedintele filialei Suceava a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Cei mai mulţi dintre asistenţii suceveni care au optat în ultimele luni pentru un job în afara graniţelor au ales spitalele din Italia din cauza uşurinţei cu care pot deprinde limba. Alţi doi au ajuns în Irlanda şi doar unul singur a preferat să lucreze în Belgia.
Oferta a rămas constantă
„Problema este că cine pleacă la lucru în străinătate riscă să nu se mai poată întoarce la vechiul loc de muncă. Locurile sunt blocate, pentru că au fost sistate toate angajările”, a explicat Lenuţa Cozmanciuc. Site-urile web cu oferte de joburi în domeniul sanitar nu duc lipsă de oferte pentru asistenţii medicali. O clinică de lângă Milano are trei posturi vacante, pentru care oferă un salariu lunar de 1.300 de euro. Angajarea este imediată, pe o perioadă nedeterminată, iar singura cerinţă este ca experienţa asistentului medical să fie de minimum un an.
„Plata nu merită eforturile făcute. Nimic nu plăteşte depărtarea de familie. Cred că cei tineri nu se duc pentru că nu se cred suficient de experimentaţi”, a spus Veronica Borza, asistent medical la Spit