Specialiştii Fondului iau în calcul ca, dacă situaţia se va agrava, instituţiile de creditare să nu-şi menţină expunerea pe România. Sursa: Agerpres
Deşi şi-au luat angajamentul să lupte alături de noi împotriva crizei, băncile străine prezente pe piaţa autohtonă ar putea să nu-şi menţină expunerea în România, dacă situaţia economică se va înrăutăţi. Acest scenariu este luat în calcul de experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), într-un document publicat pe site-ul instituţiei. Dacă se va ajunge la această situaţie, ar putea fi afectată capacitatea României de a-şi plăti datoria externă.
Alături de acest risc, reprezentanţii FMI mai întrevăd şi pericolul ca programul convenit să piardă din susţinerea politică, în preajma campaniei pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, când relaţiile dintre PDL şi PSD, partidele de guvernământ, s-ar putea înrăutăţi.
Potrivit scrisorii de intenţie pentru accesarea sumei de aproape 20 de miliarde de euro, trimisă conducerii FMI de guvern, programul îşi propune să consolideze politica fiscală, să menţină capitalizarea băncilor, dar şi ţintele de inflaţie şi să asigure finanţarea externă adecvată, îmbunătăţind astfel încrederea în economia românească.
În caz de faliment bancar, banii vor fi recuperaţi rapid
În documentele pe care le-au semnat cu FMI, autorităţile române s-au angajat să verifice cu atenţie capacitatea băncilor de a rezista pe piaţă. În plus, vor fi modificate legile bancare şi cea privind insolvenţa, urmând ca Banca Naţională a României (BNR) să aibă un cuvânt mai greu în iniţierea procedurilor de insolvenţă şi lichidare, iar administratorul special să aibă a tri buţii sporite.
În cazul în care o bancă va intra în insolvenţă, depozitele garantate de stat vor fi returnate prioritar faţă de alţi creditori. Guvernul s-a mai angajat să mod