● Florin Lăzărescu, Lampa cu căciulă, Editura Polirom, 2009.
Spre deosebire de Dan Lungu sau de Lucian Dan Teodorovici, colegi de generaţie în toate sensurile termenului, Florin Lăzărescu este mai puţin (re)cunoscut pentru proza scurtă. Volumul de debut a apărut într-un tiraj meschin la o editură minusculă (Cuiburi de vîsc, Outopos, 2000), iar a doua carte de povestiri a fost editată în format electronic (Şase moduri de a-ţi aminti un cal sau şase povestiri, Liternet, 2003). Apoi, scurtmetrajul din 2006 al lui Radu Jude, Lampa cu căciulă, a cîştigat peste treizeci de premii la festivalurile internaţionale de gen, şi era normal ca povestirea pe care Florin Lăzărescu o transformase în scenariul omonim să aibă şi un destin literar.
Lampa cu căciulă este un volum de povestiri construit după principiul "something old, something new, something borrowed...". O povestire este reluată din volumul de debut, alta din cel electronic, cîteva schiţe/secvenţe narative au apărut iniţial în Suplimentul de cultură sau în Esquire pentru ca acum să se regăsească integrate în texte mai mari, cele mai multe (şi, de altfel, şi cele mai bune) din povestiri fiind însă noi. Alcătuirea cărţii este pe deplin justificată de tema copilăriei la sat. Inegale ca valoare, povestirile sînt unitare stilistic şi alcătuiesc un volum perfect omogen. Aşa cum "Paişpe ţigări" este un text compozit alcătuit din paisprezece întîmplări/secvenţe narative al căror protagonist (un băieţel simpatic) migrează dintr-o schiţă în alta, întregul volum "consimte" la perspectiva aceluiaşi narator. Cu trei excepţii " între care chiar "Lampa cu căciulă" ", povestirile sînt la persoana întîi şi, în afară de una singură, toate prozele sînt poveşti de familie sau întîmplări din copilăria naratorului nenumit.
Volumul se deschide cu "Ursoaica Lili şi balena Goliat", povestea primei vizite la bîlci a unei f
